Conform organizãrii administrativ- teritoriale din 1968, aºezãrile rurale Miorcani, Rãdãuþi-Prut ºi Rediu alcãtuiesc comuna Rãdãuþi-Prut din judeþul Botoºani, cu centrul de comunã la Rãdãuþi-Prut.

Comuna are o suprafaþã de 7139 ha., cu o populaþie de 4258 loc. ºi o densitate de 64 loc./ km², pe suprafeþele locuite.

Teritoriul este situat în extremitatea de NE a jud. Botoºani ºi al României ºi se încadreazã d.p.d.v. geografic în Câmpia Jijiei superioare ºi a Baºeului, respectiv în microzona dealurilor joase dintre bazinul Prutului ºi al Baºeului.

În nord ºi nord-est teritoriul este limitat de râul Prut, care desparte România de Republica Moldova; în sud se învecineazã cu teritoriul com. Coþuºca (satele Cotu Miculinþi, Crasnaleuca ºi Ghireni), în sud-vest se învecineazã cu teritoriul com. Viiºoara (satele Viiºoara Micã ºi Viiºoara), iar la vest are ca vecin com. Pãltiniº (satul Crãiniceni).

Faþã de principalele loc. urbane ale judeþului, care exercitã o influenþã mai mare asupra teritoriului, satul se aflã la urmãtoarele distanþe:

- Botoºani - 78 km

- Dorohoi - 60 km

- Sãveni - 37 km

- Darabani – 27 km

Faþã de centrul de comunã – Rãdãuþi-Prut – celelalte douã sate se aflã la urmãtoarele distanþe:

-Rediu – la 2 km. spre vest;

-Miorcani –la 6 km. spre sud-est.

Din punct de vedere administrativ, com. Rãdãuþi-Prut n-a fost dintotdeauna alcãtuitã din cele trei sate, ci numai din Rediu ºi Rãdãuþi-Prut, iar satul Miorcani a format singur o comunã cu un numãr de locuitori ºi o suprafaþã mai mare decât a celorlalte douã sate împreunã (3490 loc. ºi aprox. 4000 ha. în anul 1968)

În ceea ce priveºte documentaþia referitoare la localitatea Miorcani, sunt înscrisuri doveditoare atestate, în Arhivele Statului, care întregesc lãmuririle necesare cunoaºterii zonei noastre: - „Documente privind istoria României", seria A, Moldova sec. VI, vol.II;

- „Catalogul documentelor moldoveneºti din Arhiva Istoricã Centralã a Statului", vol. I (1387-1620), Buc., 1957;

- M. Costãchescu-„ Documente moldoveneºti, înainte de ªtefan cel Mare, Buc., 1932, vol.I;

- D. Frunzescu- „Dicþionarul Topograficu ºi Statisticu alu României", Buc., 1872; º.a.

În urma cercetãrii, din lucrãrile menþionate au reieºit urmãtoarele date:

pe locul actualului sat Miorcani, a fost satul Giulinþi sau Julinþi, „sat mare, ...,care a fost ºi ocol domnesc...". Dupã aceastã datã, „...satul devine sat domnesc...". Mai târziu, satul va deveni „sat boieresc... dar are ca proprietar din familia domnului..." . În ultimul pãtrar al veacului al XVI-lea, satul a fost arondat pe rând la douã mãnãstiri: Galata ºi Sf. Sava din Iaºi.„... Petru Voievod al Moldovei dãruieºte slugii sale Gheorghe Clucer, pentru slujbã bunã, satul Julinþi pe Prut, þinutul Dorohoiu, fost domnesc..."

Dupã aceastã datã, numele satului apare în documente schimbat în Hudeºti, dupã numele unor boieri, Hudici, cunoscuþi încã din secolul XV.

„Petre Hudici sau Gudici, vornic, este unul dintre marii boieri ai vremii. Se numea Hudici dupã satul Hudeºti din judeþul Dorohoiu ºi care a fost a lui, sau satul se numea dupã numele lui. Apare întâia oarã sub Alexandru cel Bun încã din 1421. În 1456 apare Iaþco Hudici, ce joacã rol însemnat sub ªtefan cel Mare".

„ Documentul 202 – 1436 septembrie, 9, Liov ... Petre Vornicul de la Hudeºti este Petre Hudici, iar Hudineþ este satul Hudeºti din Judeþul Dorohoiu...".

Satul Hudeºti a luat numele de la proprietarul Hudici, iar mai târziu s-a numit Hudeºtii Mici, pentru a se deosebi de o altã localitate din judeþ, cu acelaºi nume. Dupã cum rezultã din documente, schimbãrile denumirilor nu s-au fãcut brusc ºi la date fixe.

la sfârºitul secolului al -XIX- lea a început sã fie folositã în vorbire denumirea actualã de Miorcani. Documentar, ea apare în 1908. Etimologia cuvântului Miorcani pare a fi mai dificilã. D. Frunzescu menþioneazã „... Hudeºtii Mici, comunã în judeþul Dorohoiu, plasa Prutul de Josu, care se mai cheamã ºi Miorcani (Miorcani- locuinþã izolatã)...". Ar exista ºi ipoteza cã acest nume îºi are originea într-o poreclã datã vreunui locuitor ce trãia izolat în preajma Pârâului Curþii, pârâu cu multe broaºte. ªi totuºi, Filipescu – Dubãu, în Dicþionarul geografic al judeþului Dorohoi, Iaºi, 1891, pag. 183, vorbeºte de comuna Hudeºtii Mici, formatã din mai multe sate: „... Comuna Hudeºtii Mici, cu 411 familii ºi 1814 suflete, formatã din satele Hudeºtii Mici, Miorcani ºi Cotul Miculinþi". Deci la 1891 erau douã sate alãturate. Motivarea fãcutã de bãtrânii satului pentru numele de Miorcani este legatã de prezenþa Pârâului Curþii care era populat de multe broaºte care miorcãiau. Locuitorii din jurul pârâului au fost porecliþi miorcani ºi într-adevãr ei locuiau într-o zonã mai izolatã faþã de hudeºteni.

Din punct de vedere administrativ, satul Miorcani nu a aparþinut dintotdeauna de comuna Rãdãuþi-Prut, ci începând din 1968, dar a fãcut parte din mai multe þinuturi, plase, judeþe, raioane ºi regiuni.

condicile mitriculare ale Bisericii din localitate, care se gãsesc la Arhivele Statului au aplicate pe ele sigiliul cu urmãtorul antet: Biserica Hudeºtii Mici, þinutul Dorohoi – 1843; în 1865 apare pe sigiliul Primãriei antetul Hudeºtii Mici, plasa Prutul de Jos, judeþul Dorohoi; în 1883, tot pe sigiliul Primãriei apare antetul Primãria Hudeºtii Mici, plasa Baºeu, judeþul Dorohoiu;

Marele Dicþionar Geografic al României de G.I. Lahovari, în vol. III, Bucureºti, 1900, menþioneazã printre altele: Hudeºtii Mici, comunã ruralã în judeþul Dorohoiu, cu reºedinþa la Miorcani;

în anul 1908 apare noul sigiliu al Primãriei, cu noua denumire a satului Primãria Miorcani, plasa Lascãr, judeþul Dorohoi. Acest antet s-a pãstrat pânã în septembrie 1950, când comuna Miorcani intrã dupã împãrþirea administrativã la raionul Darabani, regiunea Botoºani, apoi la regiunile Iaºi ºi Suceava, iar din 1961 a aparþinut raionului Sãveni, regiunea Suceava. În 1968 a fost declarat sat component al comunei Rãdãuþi- Prut, fiind cel mai mare ca suprafaþã ºi ca numãr de locuitori (3007 - 50% din populaþia comunei la acea datã), cu o zestre economicã, spiritualã ºi culturalã mult mai mare decât a celorlalte douã sate componente la un loc. O imagine actualã a satului Miorcani ºi a unei gospodãrii poate fi observatã în figura alãturatã:

Populaþia:

În satul Miorcani (Hudeºtii Mici), în 1779, „numãrul gospodãriilor era de 120" , în 1803, „numãrul locuitorilor de pe moºie era de 120, în 1820 ajunge la 130, iar în 1831 era de 143". În 1872, satul avea 1490 locuitori, iar în jurul anului 1900, „Miorcani sau Hudeºtii Mici are o populaþie de 413 familii, cu 1803 suflete".

Numãrul locuitorilor a fost într-o continuã creºtere pânã în 1956, când a ajuns la 3588 locuitori; în 1977 a scãzut la 3007 locuitori ºi a scãzut mereu pânã la 2160 în 2002; la momentul actual, -2006- sunt aprox. 1900 de suflete.

Micºorarea numãrului de locuitori, începând cu anul 1956 se datoreazã plecãrii unui numãr mare de persoane în diferite centre industriale ale þãrii, apoi foarte mulþi absolvenþi ai ºcolii au învãþat în licee ºi universitãþi meserii ºi specializãri pe care nu le-au putut practica în viaþa satului, la care se adaugã, pentru ultimii 6,7 ani un nivel de îmbãtrânire accentuat ºi împlicit o ratã a mortalitãþii ridicatã (raportul natalitate/mortalitate este de ½, poate chiar mai scãzut).

Aºezãri umane:

Casa ºi gospodãria

Cu toate transformãrile suferite în ultimii 50 de ani, gospodãriile tradiþionale þãrãneºti mai rezistã în zonã.

Din relatãrile bãtrânilor satului ºi din fotografiile ºi schiþele grafice pãstrate de localnici, se poate face o descriere a transformãrii în timp a locuinþei.

Astfel, la începutul secolului al XVIII-lea, locuinþa þãranilor din partea locului nu mai era un bordei sãpat în pãmânt, ci avea o camerã cu tindã, înãlþimea nefiind prea mare. Pereþii erau din schelet de bârne necioplite ºi furci care se împleteau ºi se îmbinau cu cuie de lemn, peste care se lipea lut cu bãlegar de cal, apoi feþuit cu lut tras drept cu lopãþica.

Construcþia caselor cu douã camere ºi o tindã între ele apare la începutul secolului XVIII. Tot acum încep sã aparã ºi alte materiale de înfrumuseþare a pereþilor: huma, varul ºi culori obþinute din plante. Casele aveau ferestre mici acoperite cu material transparent, iar spre sfârºitul sec. XVIII cu sticlã. Acoperiºurile erau alcãtuite din paie ºi stuf.

La jumãtatea sec. al XIX-lea, ca urmare a influenþelor civilizaþiei austriece din nordul Bucovinei, locuitorii au preluat din zona Cernãuþi modele de construcþii de case, anexe gospodãreºti sau chiar de îmbrãcãminte, însã tradiþia s-a pãstrat în toate. Chiar dacã apar case cu 3-4 camere, cu geamuri mari, unele cu douã nivele, stãpânii le împodobeau cu scoarþe, lãicere, ºtergare ºi perdele tradiþionale.

Astãzi, satul Miorcani este alcãtuit în majoritate din case cu 2,3 sau 4 camere, cu un nivel, cu pereþi din cãrãmidã sau chirpici, acoperite cu þiglã sau tablã, electrificate, dotate cu mijloace necesare vieþii de zi cu zi.

Portul, tradiþia ºi dotãrile edilitare gospodãreºti:

În jurul casei era grãdina cu pomi fructiferi, rãchiþi, arbori cu lemn tare, plop pentru obiecte de uz casnic.

Se poate spune deci cã existã o economie ruralã, deºi rudimentarã, care satisfãcea necesitãþile fiecãrei gospodãrii.

Odatã cu dezvoltarea activitãþilor gospodãreºti, încep sã aparã în jurul caselor ºi o serie de dependinþe: ºopru ºi ºurã, poiatã ºi cuºcã pentru pãsãri ºi animale, beciuri ºi sâiece. Grãdinile din jurul caselor erau ºi sunt în genere mari, pe care gospodarul avea grijã sã-ºi aºeze la casele lor copiii. Aºa existau la Miorcani mahalale întregi locuite de membrii aceleiaºi familii, obicei ce s-a pãstrat pânã astãzi. Era un cult al grijei pãrinþilor pentru copiii pe care îi nãºteau ºi îi educau în spiritul respectului faþã de muncã ºi familie(actualmente, diminuat), se supravegheau ºi se ajutau reciproc.

Casa, micã sau mare, cu toate ale sale, ograda ºi grãdina, are sufletul stãpânului, al strãmoºilor ºi copiilor lui. Aºadar, pentru þãranul locului, casa nu e un simplu adãpost care sã-l fereascã de ploaie, vânt ºi ger ci, ea capãtã în sufletul lui o dimensiune mai mare, cu înþeles de patriotism conjugat cu valori eterne.

Se pãstreazã în ªcoala Miorcani o colecþie etnograficã aparþinând începutului sec. al XIX-lea ºi prima jumãtate a sec. al XX-lea. Toate ilustreazã priceperea ºi dinamismul gospodarilor acestor locuri, aºa cum îi descrie Alexandru D. Lungu (actor ºi scriitor din Miorcani): ... „ n-aveau timp sã moarã decât duminica, restul sãptãmânii fãceau pâine chiar ºi pentru trântori". Sigur, astãzi situaþia nu mai e aceeaºi, aºa cum în genere, s-a schimbat întreaga comunitate ruralã dupã evenimentele din 1989: s-au schimbat concepþiile despre proprietate, despre respect, despre munca altuia ºi cu greu pot fi aduºi tinerii la acea înþelepciune care caracteriza societatea secolelor trecute. De aceea apar ºi fenomene antisociale care urâþesc viaþa comunitãþilor sãteºti.

Instituþii ale satului:

Dotãrile comunale educaþionale îºi au obârºia dupã 1864 când, prin adoptarea Legii instrucþiunii, învãþãmântul primar a devenit gratuit ºi obligatoriu.

Primele informaþii asupra unui învãþãmânt organizat în satul Miorcani le gãsim în „Agrigultura românã în judeþul Dorohoi" de I. Ionescu de la Brad, care atestã existenþa unei ºcoli la Hudeºtii Mici, în 1866.

Construcþia ºcolii ridicatã în 1897-1899 se pãstrazã ºi azi; ea cuprindea 2 sãli de clasã ºi cancelaria, iar în curtea ºcolii a fost construitã locuinþa directorului. Aceastã locuinþã a fost transformatã în sãli de clasã în perioada interbelicã, ca urmare a creºterii numãrului de elevi, adãugându-se încã patru sãli de clasã ºi din 1959 alte douã sãli; actualmente, clãdirea fiind renovatã ºi amenajatã pentru folosirea ei ca grãdiniþã (fotografia de mai jos ilustreazã clãdirea fostei ºcoli).

Actuala ºcoalã a fost construitã între 1970-1971.

În prezent, în satul Miorcani existã o grãdiniþã cu un numãr de aprox 35 copii, o ªcoalã Generalã cu clasele I-VIII, cu aprox. un numãr de 120 de copii ºi douã clase se arte ºi meserii cu aprox. 30 de elevi. Toate aceste clase îºi desfãºoarã activitatea în incinta celor trei clãdiri ce aparþin instituþiei educaþionale din satul Miorcani (fig. de mai jos ilustrând clãdirile instituþiei educaþionale: ºcoala ºi grãdiniþa)

În 1948, prin donaþia fãcutã de Dinu I. Pillat, conacul de la Miorcani a devenit loc de desfãºurare a activitãþii Spitalului Miorcani. Din 1951 pânã în 1995 Spitalul a deservit pentru asistenþa medicalã a populaþiei din sat dar ºi a localitãþilor din jur.

În 1995 Spitalul a fost desfiinþat, localitatea Miorcani (peste 2000 de suflete) rãmânând fãrã asistenþã medicalã. Clãdirea fostului Spital din Miorcani a fost revendicatã de urmaºii familiei Pillat (Cornelia ºi Monica Pillat), care au donat-o Mitropoliei Moldovei ºi Bucovinei în anul 2002, propunându-se de cãtre aceasta, înfiinþarea unui centru de asistenþã socialã ºi culturalã. Astfel, în vara anului 2002 clãdirile ce au aparþinut moºiei Pillat au fost preluate de IPS Dr. Daniel, Mitopolitul Moldovei ºi Bucovinei, fixându-se la faþa locului planurile de refacere a clãdirilor ºi de organizare a noii instituþii. O imagine actualã a grãdinii ºi vechilor clãdiri ce au aparþinut familiei Pillat este redatã în fotografia de mai jos.

În Miorcani la jumãtatea sec. al XVII-lea, cimitirul din vechea vatrã a satului avea o micã bisericuþã construitã din piatrã în care erau adãpostite icoane pictate pe lemn. Cimitirul era înconjurat cu un zid de piatrã.

În 1840 Alexandru ªuþu, cel care avea în proprietate moºia Hudeºtii Mici, pune împreunã cu locuitorii satului temelia actualei Biserici din piatrã ºi cãrãmidã, în stilul moldovenesc cu hramul „Sf. Dimitrie". De-a lungul vremii, Biserica a fost renovatã de mai multe ori, ultima renovare ºi cea mai cuprinzãtoare fiind realizatã între anii 1999-2002, când au fost refãcute zidãria, acoperiºul, pictatã în interior ºi exterior ºi împrejmuitã cu gard din piatrã ºi fier forjat. Ulterior reînnoirea ºi dotarea Bisericii au continuat prin înzestrarea cu nou mobilier, montarea unei instalaþii de încãlzire pe baza unei centrale termice, aºezarea unei mochete pentru trafic, construirea unui lumânãrar în incintã, ridicarea unui monument al eroilor din marmurã º.a. O contribuþie importantã în cele realizate alãturi de locuitorii satului ºi-au adus-o fraþii Cãlin ºi Gheorghe Bultoc, fii ai satului.

Actualul cimitir se aflã în NE satului cu o suprafaþã de aproximativ 1,4 ha., înconjurat cu zid din piatrã, clãdit prin munca enoriaºilor.

In anul 2009 pe data de 24 mai cu ajutorul Domnului,in timpul pastoratiei preotului Hrusca Remus-Octavian dupa o ultima reparatie Biserica „Sf.Dimitrie'' primeste odorul sfintirii de catre I.P.S. Teofan,Mitropolit al Moldovei si Bucovinei.

Sursa : https://miorcani.mmb.ro/3449-istoricul-parohiei-miorcani