CONTEXTUL GEOGRAFIC:
Conform organizării administrativ- teritoriale din 1968, așezările rurale Miorcani, Rădăuți-Prut și Rediu alcătuiesc comuna Rădăuți-Prut din județul Botoșani, cu centrul de comună la Rădăuți-Prut. Comuna are o suprafață de 7139 ha., cu o populație de 4258 loc. și o densitate de 64 loc./ km², pe suprafețele locuite. Teritoriul este situat în extremitatea de NE a jud. Botoșani și al României și se încadrează d.p.d.v. geografic în Câmpia Jijiei superioare și a Bașeului, respectiv în microzona dealurilor joase dintre bazinul Prutului și al Bașeului. În nord și nord-est teritoriul este limitat de râul Prut, care desparte România de Republica Moldova; în sud se învecinează cu teritoriul com. Coțușca (satele Cotu Miculinți, Crasnaleuca și Ghireni), în sud-vest se învecinează cu teritoriul com. Viișoara (satele Viișoara Mică și Viișoara), iar la vest are ca vecin com. Păltiniș (satul Crăiniceni). Față de principalele loc. urbane ale județului, care exercită o influență mai mare asupra teritoriului, satul se află la următoarele distanțe: - Botoșani - 78 km - Dorohoi - 60 km - Săveni - 37 km - Darabani – 27 km Față de centrul de comună – Rădăuți-Prut – celelalte două sate se află la următoarele distanțe: -Rediu – la 2 km. spre vest; -Miorcani –la 6 km. spre sud-est. Din punct de vedere administrativ, com. Rădăuți-Prut n-a fost dintotdeauna alcătuită din cele trei sate, ci numai din Rediu și Rădăuți-Prut, iar satul Miorcani a format singur o comună cu un număr de locuitori și o suprafață mai mare decât a celorlalte două sate împreună (3490 loc. și aprox. 4000 ha. în anul 1968) În ceea ce privește documentația referitoare la localitatea Miorcani, sunt înscrisuri doveditoare atestate, în Arhivele Statului, care întregesc lămuririle necesare cunoașterii zonei noastre: - „Documente privind istoria României", seria A, Moldova sec. VI, vol.II; - „Catalogul documentelor moldovenești din Arhiva Istorică Centrală a Statului", vol. I (1387-1620), Buc., 1957; - M. Costăchescu-„ Documente moldovenești, înainte de Ștefan cel Mare, Buc., 1932, vol.I; - D. Frunzescu- „Dicționarul Topograficu și Statisticu alu României", Buc., 1872; ș.a. În urma cercetării, din lucrările menționate au reieșit următoarele date: pe locul actualului sat Miorcani, a fost satul Giulinți sau Julinți, „sat mare, ...,care a fost și ocol domnesc...". După această dată, „...satul devine sat domnesc...". Mai târziu, satul va deveni „sat boieresc... dar are ca proprietar din familia domnului..." . În ultimul pătrar al veacului al XVI-lea, satul a fost arondat pe rând la două mănăstiri: Galata și Sf. Sava din Iași.„... Petru Voievod al Moldovei dăruiește slugii sale Gheorghe Clucer, pentru slujbă bună, satul Julinți pe Prut, ținutul Dorohoiu, fost domnesc..." După această dată, numele satului apare în documente schimbat în Hudești, după numele unor boieri, Hudici, cunoscuți încă din secolul XV. „Petre Hudici sau Gudici, vornic, este unul dintre marii boieri ai vremii. Se numea Hudici după satul Hudești din județul Dorohoiu și care a fost a lui, sau satul se numea după numele lui. Apare întâia oară sub Alexandru cel Bun încă din 1421. În 1456 apare Iațco Hudici, ce joacă rol însemnat sub Ștefan cel Mare". „ Documentul 202 – 1436 septembrie, 9, Liov ... Petre Vornicul de la Hudești este Petre Hudici, iar Hudineț este satul Hudești din Județul Dorohoiu...". Satul Hudești a luat numele de la proprietarul Hudici, iar mai târziu s-a numit Hudeștii Mici, pentru a se deosebi de o altă localitate din județ, cu același nume. După cum rezultă din documente, schimbările denumirilor nu s-au făcut brusc și la date fixe. la sfârșitul secolului al -XIX- lea a început să fie folosită în vorbire denumirea actuală de Miorcani. Documentar, ea apare în 1908. Etimologia cuvântului Miorcani pare a fi mai dificilă. D. Frunzescu menționează „... Hudeștii Mici, comună în județul Dorohoiu, plasa Prutul de Josu, care se mai cheamă și Miorcani (Miorcani- locuință izolată)...". Ar exista și ipoteza că acest nume își are originea într-o poreclă dată vreunui locuitor ce trăia izolat în preajma Pârâului Curții, pârâu cu multe broaște. Și totuși, Filipescu – Dubău, în Dicționarul geografic al județului Dorohoi, Iași, 1891, pag. 183, vorbește de comuna Hudeștii Mici, formată din mai multe sate: „... Comuna Hudeștii Mici, cu 411 familii și 1814 suflete, formată din satele Hudeștii Mici, Miorcani și Cotul Miculinți". Deci la 1891 erau două sate alăturate. Motivarea făcută de bătrânii satului pentru numele de Miorcani este legată de prezența Pârâului Curții care era populat de multe broaște care miorcăiau. Locuitorii din jurul pârâului au fost porecliți miorcani și într-adevăr ei locuiau într-o zonă mai izolată față de hudeșteni. Din punct de vedere administrativ, satul Miorcani nu a aparținut dintotdeauna de comuna Rădăuți-Prut, ci începând din 1968, dar a făcut parte din mai multe ținuturi, plase, județe, raioane și regiuni. condicile mitriculare ale Bisericii din localitate, care se găsesc la Arhivele Statului au aplicate pe ele sigiliul cu următorul antet: Biserica Hudeștii Mici, ținutul Dorohoi – 1843; în 1865 apare pe sigiliul Primăriei antetul Hudeștii Mici, plasa Prutul de Jos, județul Dorohoi; în 1883, tot pe sigiliul Primăriei apare antetul Primăria Hudeștii Mici, plasa Bașeu, județul Dorohoiu; Marele Dicționar Geografic al României de G.I. Lahovari, în vol. III, București, 1900, menționează printre altele: Hudeștii Mici, comună rurală în județul Dorohoiu, cu reședința la Miorcani; în anul 1908 apare noul sigiliu al Primăriei, cu noua denumire a satului Primăria Miorcani, plasa Lascăr, județul Dorohoi. Acest antet s-a păstrat până în septembrie 1950, când comuna Miorcani intră după împărțirea administrativă la raionul Darabani, regiunea Botoșani, apoi la regiunile Iași și Suceava, iar din 1961 a aparținut raionului Săveni, regiunea Suceava. În 1968 a fost declarat sat component al comunei Rădăuți- Prut, fiind cel mai mare ca suprafață și ca număr de locuitori (3007 - 50% din populația comunei la acea dată), cu o zestre economică, spirituală și culturală mult mai mare decât a celorlalte două sate componente la un loc. O imagine actuală a satului Miorcani și a unei gospodării poate fi observată în figura alăturată: Populația: În satul Miorcani (Hudeștii Mici), în 1779, „numărul gospodăriilor era de 120" , în 1803, „numărul locuitorilor de pe moșie era de 120, în 1820 ajunge la 130, iar în 1831 era de 143". În 1872, satul avea 1490 locuitori, iar în jurul anului 1900, „Miorcani sau Hudeștii Mici are o populație de 413 familii, cu 1803 suflete". Numărul locuitorilor a fost într-o continuă creștere până în 1956, când a ajuns la 3588 locuitori; în 1977 a scăzut la 3007 locuitori și a scăzut mereu până la 2160 în 2002; la momentul actual, -2006- sunt aprox. 1900 de suflete. Micșorarea numărului de locuitori, începând cu anul 1956 se datorează plecării unui număr mare de persoane în diferite centre industriale ale țării, apoi foarte mulți absolvenți ai școlii au învățat în licee și universități meserii și specializări pe care nu le-au putut practica în viața satului, la care se adaugă, pentru ultimii 6,7 ani un nivel de îmbătrânire accentuat și împlicit o rată a mortalității ridicată (raportul natalitate/mortalitate este de ½, poate chiar mai scăzut). Așezări umane: Casa și gospodăria Cu toate transformările suferite în ultimii 50 de ani, gospodăriile tradiționale țărănești mai rezistă în zonă. Din relatările bătrânilor satului și din fotografiile și schițele grafice păstrate de localnici, se poate face o descriere a transformării în timp a locuinței. Astfel, la începutul secolului al XVIII-lea, locuința țăranilor din partea locului nu mai era un bordei săpat în pământ, ci avea o cameră cu tindă, înălțimea nefiind prea mare. Pereții erau din schelet de bârne necioplite și furci care se împleteau și se îmbinau cu cuie de lemn, peste care se lipea lut cu bălegar de cal, apoi fețuit cu lut tras drept cu lopățica. Construcția caselor cu două camere și o tindă între ele apare la începutul secolului XVIII. Tot acum încep să apară și alte materiale de înfrumusețare a pereților: huma, varul și culori obținute din plante. Casele aveau ferestre mici acoperite cu material transparent, iar spre sfârșitul sec. XVIII cu sticlă. Acoperișurile erau alcătuite din paie și stuf. La jumătatea sec. al XIX-lea, ca urmare a influențelor civilizației austriece din nordul Bucovinei, locuitorii au preluat din zona Cernăuți modele de construcții de case, anexe gospodărești sau chiar de îmbrăcăminte, însă tradiția s-a păstrat în toate. Chiar dacă apar case cu 3-4 camere, cu geamuri mari, unele cu două nivele, stăpânii le împodobeau cu scoarțe, lăicere, ștergare și perdele tradiționale. Astăzi, satul Miorcani este alcătuit în majoritate din case cu 2,3 sau 4 camere, cu un nivel, cu pereți din cărămidă sau chirpici, acoperite cu țiglă sau tablă, electrificate, dotate cu mijloace necesare vieții de zi cu zi. Portul, tradiția și dotările edilitare gospodărești: În jurul casei era grădina cu pomi fructiferi, răchiți, arbori cu lemn tare, plop pentru obiecte de uz casnic. Se poate spune deci că există o economie rurală, deși rudimentară, care satisfăcea necesitățile fiecărei gospodării. Odată cu dezvoltarea activităților gospodărești, încep să apară în jurul caselor și o serie de dependințe: șopru și șură, poiată și cușcă pentru păsări și animale, beciuri și sâiece. Grădinile din jurul caselor erau și sunt în genere mari, pe care gospodarul avea grijă să-și așeze la casele lor copiii. Așa existau la Miorcani mahalale întregi locuite de membrii aceleiași familii, obicei ce s-a păstrat până astăzi. Era un cult al grijei părinților pentru copiii pe care îi nășteau și îi educau în spiritul respectului față de muncă și familie(actualmente, diminuat), se supravegheau și se ajutau reciproc. Casa, mică sau mare, cu toate ale sale, ograda și grădina, are sufletul stăpânului, al strămoșilor și copiilor lui. Așadar, pentru țăranul locului, casa nu e un simplu adăpost care să-l ferească de ploaie, vânt și ger ci, ea capătă în sufletul lui o dimensiune mai mare, cu înțeles de patriotism conjugat cu valori eterne. Se păstrează în Școala Miorcani o colecție etnografică aparținând începutului sec. al XIX-lea și prima jumătate a sec. al XX-lea. Toate ilustrează priceperea și dinamismul gospodarilor acestor locuri, așa cum îi descrie Alexandru D. Lungu (actor și scriitor din Miorcani): ... „ n-aveau timp să moară decât duminica, restul săptămânii făceau pâine chiar și pentru trântori". Sigur, astăzi situația nu mai e aceeași, așa cum în genere, s-a schimbat întreaga comunitate rurală după evenimentele din 1989: s-au schimbat concepțiile despre proprietate, despre respect, despre munca altuia și cu greu pot fi aduși tinerii la acea înțelepciune care caracteriza societatea secolelor trecute. De aceea apar și fenomene antisociale care urâțesc viața comunităților sătești. Instituții ale satului: Dotările comunale educaționale își au obârșia după 1864 când, prin adoptarea Legii instrucțiunii, învățământul primar a devenit gratuit și obligatoriu. Primele informații asupra unui învățământ organizat în satul Miorcani le găsim în „Agrigultura română în județul Dorohoi" de I. Ionescu de la Brad, care atestă existența unei școli la Hudeștii Mici, în 1866. Construcția școlii ridicată în 1897-1899 se păstrază și azi; ea cuprindea 2 săli de clasă și cancelaria, iar în curtea școlii a fost construită locuința directorului. Această locuință a fost transformată în săli de clasă în perioada interbelică, ca urmare a creșterii numărului de elevi, adăugându-se încă patru săli de clasă și din 1959 alte două săli; actualmente, clădirea fiind renovată și amenajată pentru folosirea ei ca grădiniță (fotografia de mai jos ilustrează clădirea fostei școli). Actuala școală a fost construită între 1970-1971. În prezent, în satul Miorcani există o grădiniță cu un număr de aprox 35 copii, o Școală Generală cu clasele I-VIII, cu aprox. un număr de 120 de copii și două clase se arte și meserii cu aprox. 30 de elevi. Toate aceste clase își desfășoară activitatea în incinta celor trei clădiri ce aparțin instituției educaționale din satul Miorcani (fig. de mai jos ilustrând clădirile instituției educaționale: școala și grădinița) În 1948, prin donația făcută de Dinu I. Pillat, conacul de la Miorcani a devenit loc de desfășurare a activității Spitalului Miorcani. Din 1951 până în 1995 Spitalul a deservit pentru asistența medicală a populației din sat dar și a localităților din jur. În 1995 Spitalul a fost desființat, localitatea Miorcani (peste 2000 de suflete) rămânând fără asistență medicală. Clădirea fostului Spital din Miorcani a fost revendicată de urmașii familiei Pillat (Cornelia și Monica Pillat), care au donat-o Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în anul 2002, propunându-se de către aceasta, înființarea unui centru de asistență socială și culturală. Astfel, în vara anului 2002 clădirile ce au aparținut moșiei Pillat au fost preluate de IPS Dr. Daniel, Mitopolitul Moldovei și Bucovinei, fixându-se la fața locului planurile de refacere a clădirilor și de organizare a noii instituții. O imagine actuală a grădinii și vechilor clădiri ce au aparținut familiei Pillat este redată în fotografia de mai jos. În Miorcani la jumătatea sec. al XVII-lea, cimitirul din vechea vatră a satului avea o mică bisericuță construită din piatră în care erau adăpostite icoane pictate pe lemn. Cimitirul era înconjurat cu un zid de piatră. În 1840 Alexandru Șuțu, cel care avea în proprietate moșia Hudeștii Mici, pune împreună cu locuitorii satului temelia actualei Biserici din piatră și cărămidă, în stilul moldovenesc cu hramul „Sf. Dimitrie". De-a lungul vremii, Biserica a fost renovată de mai multe ori, ultima renovare și cea mai cuprinzătoare fiind realizată între anii 1999-2002, când au fost refăcute zidăria, acoperișul, pictată în interior și exterior și împrejmuită cu gard din piatră și fier forjat. Ulterior reînnoirea și dotarea Bisericii au continuat prin înzestrarea cu nou mobilier, montarea unei instalații de încălzire pe baza unei centrale termice, așezarea unei mochete pentru trafic, construirea unui lumânărar în incintă, ridicarea unui monument al eroilor din marmură ș.a. O contribuție importantă în cele realizate alături de locuitorii satului și-au adus-o frații Călin și Gheorghe Bultoc, fii ai satului. Actualul cimitir se află în NE satului cu o suprafață de aproximativ 1,4 ha., înconjurat cu zid din piatră, clădit prin munca enoriașilor. In anul 2009 pe data de 24 mai cu ajutorul Domnului,in timpul pastoratiei preotului Hrusca Remus-Octavian dupa o ultima reparatie Biserica „Sf.Dimitrie'' primeste odorul sfintirii de catre I.P.S. Teofan,Mitropolit al Moldovei si Bucovinei. Sursa : https://miorcani.mmb.ro/3449-istoricul-parohiei-miorcani |
![]() | 4.9580 | RON |
![]() | 4.6276 | RON |
![]() | 5.7110 | RON |
![]() | 5.1206 | RON |
![]() | 289.4678 | RON |
|